Comuna Band
Despre GAL > Teritoriul GAL > Comuna Band
Despre GAL > Teritoriul GAL > Comuna Band
Band este cea mai mare comună din teritoriul GAL, ca suprafață și ca număr de locuitori. Se află pe cursul mijlociu al râului Lechința.
Comuna are zece sate, cu reședința în satul Band, atestat documentar din 1332. Locuitorii se ocupă în principal cu agricultura și creșterea animalelor. În august 2025, GAL a fost co-organizator al evenimentului „Zilele Comunei Band”.
Comuna Band este membru public al parteneriatului GAL, alături de firmele Minagem SRL-D, Agro Nicmar SRL și Dahuzo SRL. În Band se află sediul administrativ al GAL (str. Păcii nr. 1) și unul dintre cele trei centre de permanență medicală din teritoriu.
Site-ul primăriei: comunaband.ro
Proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027. PS 2023 – 2027 este implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale si este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.